Sponsorizări pe termen scurt

Sponsorizări pe termen scurt

Uneori, o idee bună are nevoie doar de un impuls ca să devină realitate. De aceea oferim sponsorizare pe termen scurt organizațiilor non-profit care au început deja un drum frumos și vor să îl ducă mai departe, repede, cu sens, acolo unde copiii și tinerii au cea mai mare nevoie.

Sponsorizări pe termen scurt

Transformă o idee într-o schimbare care se vede

Ce putem face împreună?

Poate ai început un proiect într-o școală, într-o comunitate sau într-un grup de tineri. Poate ai văzut deja că funcționează și că schimbă ceva în bine. Iar acum ai nevoie de resurse ca să continui.

Dacă proiectul tău ajută copii sau tineri până în 26 de ani, aduce un rezultat vizibil într-un timp scurt, are o echipă care crede în el și un plan clar, atunci apelul acesta este pentru tine.

Cine poate aplica?

Organizații non-profit înregistrate legal în România, cu activitate în județul Timiș și Arad, și cu experiență minimă de un an, care lucrează cu copii și tineri până în 26 de ani.

Proiectele trebuie să poată fi implementate în maximum 3 luni + 15 zile, exclusiv în județul Timiș sau Arad.

Ce proiecte finanțăm?

  • tabere, ateliere, cursuri, activități culturale și sportive
  • programe de prevenire a abandonului școlar
  • acțiuni de orientare școlară și profesională
  • activități pentru familie, comunitate, voluntariat
  • proiecte de îmbunătățire a spațiilor educaționale
  • nițiative pentru protecția mediului și responsabilitate socială

Obligațiile beneficiarilor

  • implementarea exclusivă a proiectului aprobat
  • menținerea transparenței și colaborarea pe durata proiectului
  • prezența fundației la cel puțin una dintre activități
  • transmiterea raportului final și a documentelor justificative
  • utilizarea materialelor realizate în proiect exclusiv în scop educațional
  • păstrarea destinației achizițiilor cel puțin 5 ani

Ce oferă sponsorizarea

Valoare grant

În curs de definire

Acoperim costurile pentru

Activități educaționale, culturale și recreative
Materiale, resurse și echipamente pentru beneficiari
Servicii de formare, consiliere și orientare
Activități sportive și de dezvoltare personală
Costuri logistice necesare proiectului
Promovare și comunicare
Management și servicii externalizate

Procesul de desfășurare

1

Înscriere online

Completezi formularul de aplicație pe platforma Fundației Alber.
2

Dosar complet

Atașezi toate documentele și anexele solicitate în regulament.
3

Trimiterea aplicației

Apeși butonul „Trimite” pentru ca proiectul să intre în evaluare.
4

Comfirmare pe email

Primești confirmarea de primire a aplicației la adresa indicată în formular.
5

Evaluare proiect

Proiectul este analizat în funcție de criteriile de eligibilitate și punctaj.
6

Decizie finală

Primești pe email rezultatul evaluării, indiferent dacă proiectul este selectat sau nu.
7

Contract de sponsorizare

Dacă proiectul este câștigător, semnezi contractul de sponsorizare.
8

Implementare proiect

Derulezi activitățile asumate în proiect, conform calendarului aprobat.
9

Raport final

Transmiți raportul de activitate și documentele justificative.

Calendar orientativ al ediției



Lansare apel

Lansare anuală
Urmărește anunțurile oficiale


Perioada de înscriere

30-45 de zile
Timp pentru depunerea dosarului


Primirea rezultatelor

Maxim 15 zile
Evaluare rapida după închidere

Regulament oficial

Descoperă condițiile de participare
Descarcă documentul

Documente proiect

Formular aplicare / raport
Descarcă documentul

Model de buget

Modelul de buget pentru aplicare
Descarcă documentul

Acord GDPR

Declarația de acord GDPR
Descarcă documentul

Întrebări frecvente

Eliminăm neclaritățile înainte de a aplica.

Cine poate aplica?

Organizații non-profit legal înregistrate în România, cu activitate în domenii care sprijină educația și dezvoltarea copiilor și tinerilor.

Ce tipuri de proiecte căutăm?

Inițiative care produc rezultate într-un timp scurt: cursuri, ateliere, dotări, activități educative, tabere, programe de mentorat, achiziții materiale, intervenții punctuale.

Pot aplica persoane fizice?

Nu. Doar ONG-uri.

Trebuie să am parteneri pentru a aplica?

Nu este obligatoriu, dar parteneriatele locale sunt un avantaj.

Proiectul poate depăși perioada maximă?

Nu. Activitățile trebuie finalizate în totalitate în intervalul prevăzut.

Pot depune mai multe proiecte?

Da, dar poate primi finanțare doar unul dintre ele.

Este obligatoriu raportul final?

Da. Raportul de activitate și cel financiar sunt necesare pentru închiderea proiectului.