Implica-te si tu
Fii alaturi de noi in misiunea de a sprijini tinerii si educatia lor. O poti face prin intermediul Fundatiei Alber, alegand una dintre metodele de mai jos. 
                pentru viitor
                Trimite un SMS cu textul IMPACT la numarul 8845 si donezi automat 2 euro lunar.
 
                Trimite SMS la
                
            8845
                cu textul IMPACT si sustine cu 2 euro lunar performanta unui copil dintr-un mediu vulnerabil, ca sa isi continue scoala.
            
                Prin acest program, Fundatia Alber ofera sprijin financiar elevilor cu rezultate deosebite din mediul rural din judetele Arad si Timis. Beneficiarii sunt elevi intre 12 si 18 ani (clasele VII-XII), aflati in situatii de vulnerabilitate socio-economica (venituri mici, familie monoparentala, plasament, etc.) si care au demonstrat performante academice sau abilitati remarcabile in domenii precum stiinta, arte, sport sau leadership. Fondurile colectate prin SMS vor sustine acordarea de burse lunare (pana la 1000 lei / luna, timp de 6 luni), care pot fi folosite pentru cheltuieli educationale: transport, echipamente, pregatire, participare la concursuri si alte activitati de dezvoltare. Prin abonarea la program se va programa o donatie lunara, recurenta, in valoare de 2 euro, fara comisioane suplimentare, iesirea putand fi realizata oricand.
            
        Redirectioneaza 3.5%
                
                    Completeaza, semneaza si trimite formularul 230 online.
                    
Echipa noastra se va ocupa sa depuna formularul la ANAF.
1. Daca in anul anterior ai obtinut venituri din:
- salarii si asimilate salariilor
- pensii
- activitati independente
- drepturi de proprietate intelectuala, altele decat cele pentru care venitul net se determina in sistem real
- cedarea folosintei bunurilor, pentru care venitul net se determina pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau pe baza normelor de venit.
2. Completeaza formularul 230 disponibil pe link-ul de mai jos:

Redirectioneaza din impozitul pe profit
                20% din impozitul pe profit datorat
                
0,75% din cifra de afaceri
Legea sponsorizarii si Codul fiscal permit socieatilor comerciale platitoare de impozit pe profit sa ofere sponsorizari catre un ONG.
Cheltuiala cu sponsorizarea oferita nu este o cheltuiala deductibila fiscal, dar poate reprezenta un credit fiscal, adica poate reduce impozitul pe profit de plata cu suma integrala a sponsorizarii oferite, cu condtia respectarii urmatoarelor limite: 20% din impozitul pe profit si 0,75% din cifra de afaceri.

Doneaza direct
                Fundatia Alber este acreditata sub numarul 4105/26.10.2018 si a obtinut licenta pentru serviciul Centrul de Consiliere Parinti si Copii sub numarul 3528/27.05.2019
                
Fii alaturi de noi in misiunea de a sprijini copiii si familiile aflate in dificultate! Prin fiecare donatie, ne ajuti sa oferim suport, consiliere si oportunitati pentru cei care au cea mai mare nevoie.
Acum, ai la dispozitie doua metode simple si rapide pentru a contribui:
- prin transfer bancar in contul RO87BTRLRONCRT0404461901 (Banca Transilvania)
- cu cardul, direct pe site-ul nostru, intr-un proces rapid si securizat
Plata este 100% sigura, procesata printr-un sistem certificat, astfel încat datele tale sunt protejate.